Un weekend altfel

Dupa o saptamana extrem de agitata asteptam cu nerabdare un weekend in care sa stau, sa dorm, sa nu fac absolut NIMIC. Ziua de vineri imi starneste imaginatia si am atatea idei de lenevire incat oricine s-ar soca daca ar intra in mintea mea sa le vada.

Vineri lene, sambata dimineata lene, pana cand primesc un telefon care schimba total situatia…

— Ramo, ajuta-ma, te rog!!!

Spune prietena mea, Alexandra, cu un glas semi disperat care initial ma sperie.

— Ce ai patit? O intreb eu, oglindind acelasi glas disperat…

— A primit Marius (sotul Alexandrei) o invitatie la un vernisaj si imi doresc din suflet sa mergem!!

— Pai ce te retine? 

— Cum ce ma retine, Ramo?? Am doi copii pe care nu am cu cine sa ii las!!!

— Ah da, am uitat de Vlad si Teo… Pai si ce te faci?

— Aici intervine ajutorul tau neconditionat! Te rog ajuta-ma! Poti sa stai tu cu Vlad si Teo cateva ore diseara pana ne intoarcem de la vernisaj? Nu dureaza mult, promit ca suntem inapoi inainte de 11! Te rooooog!! 

Cum Alexandra nu ma suna decat in situatii de maxima urgenta, nu prea am avut de ales si am acceptat, mai ales ca stiam cat de pasionata este de arta si cultura.

— Bine, stam noi cu Vlad si Teo. Trebuie sa aducem ceva? 

— Nuuuuu!! Doar pe voi (eu si sotul meu)! Avem mancare si board games de la Oxygame. Nu veti avea nevoie de altceva, trust me!!

Uite asa s-a dus si sambata mea libera 🙂

Ajunsi acasa la Alexandra si Marius in jurul orei 19.09, am fost intampinati de cei doi cu mare entuziasm. Se pregateau de vernisaj iar cei mici erau pe jos, se jucau cu cainele familiei. Din ce stiu, baietii sunt destul de linistiti, deci nu cred ca vom avea de furca cu ei…Ne-am inselat MAXIM. In momentul in care parintii au plecat de acasa, a inceput haosul si a fost extrem de greu sa ii stapanim. Sotul meu este destul de rabdator din fire, dar pana si pentru el a fost prea mult…

Asta pana cand mi-am adus aminte de ce mi-a zis Alexandra la telefon:”Avem mancare si board games de la Oxygame!” BOARD GAMES!!!! Am alergat in camera baietilor unde am gasit tone de animale de plus, masinute si jocuri. Sunt destul de maricei, 9 si 10 ani, deci trebuia sa gasesc ceva tentant, care sa ii atraga si sa ii linisteasca in acelasi timp, ceva care sa ii tina atenti pana li se intorc parintii. Cautand semi disperata in cutia cu surprize, iau entuziasmata doua jocuri de societate Ligretto si Qwirkle  si preferatul meu dintotdeauna Cubul Rubik.

Iesind din camera lor, totul s-a petrecut ca intr-o scena amuzanta dintr-un film. O secunda totul era haos, baietii se alergau, cainele era dupa ei si sotul meu era disperat ca nu stia cum sa ii stapaneasca si in a doua secunda liniste… Pana si cainele s-a potolit :)))

— Cine vrea sa se joace? Spun eu excesiv de entuziasmata, vrand practic sa ii molipsesc…

Se uita la mine cu ochii mari si deodata incep amandoi:

— Wow!! Ce taaareeeee!! Eu!! Si euuuu!!! Ba euuuuu!!! Tata niciodata nu se joaca cu noi!! Te roooooog!!! 

Asa am inceput o seara de sambata impreuna cu 2 copii de 10 ani

De atunci au fost extrem de cuminti si de cooperanti, ba chiar exagerat de competitivi, atat cu noi cat si intre ei. Clar mostenesc genele parintilor, pentru ca si atunci cand ne jucam cu ei se iscau numeroase conflicte si niciunul nu lasa de la el. Miza castigului este suprema si trebuie atinsa cu orice pret.

Am inceput cu Ligretto varianta albastra, pentru ca baietii pareau extrem de familiarizati cu regulile. I-am rugat sa ne explice regulile, fiind destul de nedumeriti. Am impartit cartile in 4 grupuri de cate 40 de carti, dupa culori: portocaliu, mov, verde si albastru. Deci fiecare a ales cate o grupa, dupa preferinte. Cartile au numere de la 1 la 10. Fiecare dintre noi le-a amestecat bine si a format un rand de 3 carti care raman cu fata in sus. Am alcatuit langa acestea si teancul Ligretto, cu carti de care trebuie sa scape orice jucator. Restul raman cu fata in jos. Fiecare dintre noi a inceput sa aseze in ordine numerica toate cartile de la 1 la 10, luand din teanc de fiecare data cand sirul de 3 era incomplet. Jocul se finalizeaza atunci cand teancul este terminat si siruril realizate numeric corect. Am fost extrem de impresionata de rapiditatea baietilor dar si putin frustrata pentru ca ma bateau mar niste copilasi cu 20 de ani mai mici. Distractia a fost maxima, am ras foarte mult dar si ei au ras mult de noi 🙂

Dupa o ora de semi-matematica, am continuat cu Qwirkle, jocul anului 2011 in Germania. Pe acesta il stiam pentru ca l-am jucat destul de des inainte si imi placea mult. Evident baietii erau la fel de experimentati, am avut impresia ca au acceptat sa joace doar ca sa ne umileasca…Am desfacut piesele de lemn frumos colorate si le-am impartit. Miza este acumularea punctelor iar persoana care are numarul cel mai mare castiga. Am extras fiecare 6 piese si la fel ca la Remmy, nu le-am aratat nimanui. Ideea de baza a jocului este sa pui pe masa piese fie de aceeasi forma, fie de aceeasi culoare si sa le legi intre ele. O piesa depinde de alta si asa mai departe, nu ai voie sa te rupi de ele. Cu cat ai un lant mai mare, cu atat primesti mai multe puncte. Ce credeti?? I-am batut mar pe baieti si am avut o mare satisfactie 🙂

Time flies when you’re having fun

Timpul s-a scurt imediat si Alexandra si Marius s-au intors acasa extrem de repede… Sau asa mi s-a parut mie, avand companie extrem de placuta. Ce mi-a placut a fost ca la final, in timp ce le povesteam parintilor peripetiile cu cei mici, Vlad vine la mine extrem de entuziasmat, de parca descoperise universul.

— Ramo, Ramo, uite ce am facut!! 

Ma las pe genunchi si imi intinde foarte aproape de ochi cubul Rubik cu care nu am apucat sa ne jucam, pentru ca ne-am intins mult cu celelalte. Si ce credeti? Era complet.
Extrem de impresionata, il intreb cum a reusit. Raspunsul m-a facut sa rad in hohote.

— Ce-i asa greu? L-am invartit pana cand am obtinut pe toate liniile aceleasi culori. Nu-i asa ca sunt mai destept decat Teo? El nu a reusit niciodata sa faca asta!!

L-am imbratisat puternic si i-am zis cu zambetul pe buze ca si fratele lui este la fel de destept. Aparent nu i-a placut raspunsul meu pentru ca protesta in timp ce voia sa imi plece alintat din brate.

Am plecat de la prietenii mei extrem de fericita si incarcata cu voie buna. Desi initial am crezut ca voi avea parte de un weekend extrem de linistit, realitatea a fost cu totul alta. As prefera oricand aceasta versiune pentru ca imi place sa am alaturi oameni dragi cu care sa imi petrec timp de calitate si cu care sa imi cladesc amintiri de neuitat.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019, proba 12.