30 de ani cu momente minunate

Ma gandesc cu dor si drag la aceasta proba, dar in acelasi timp si cu o mare durere in suflet, pentru ca trebuie sa vorbesc despre o experienta memorabila, marcanta din viata mea alaturi de o persoana draga. Viata mea, chiar daca pana acum s-a limitat la aproape 30 de ani, a fost plina de dragoste si de grija din partea mamei si a bunicilor mei. Acum vreua sa vorbesc strict despre bunicul meu, care a incetat din viata acum 9 luni si o data cu el a luat o parte din sufletul meu. De mica am spus ca inima mea este impartita in 3, o parte mama, o parte bunicul si o parte bunica. O data cu aparitia sotului meu s-a mai adjudecat o parte, deci au devenit 4, dar aici am incheiat impartirea. Atunci cand bunicul meu a plecat, a lasat un mare gol pe care nimeni nu il poate umple. Ma gandesc zilnic la el, il visez, imi aduc aminte de vorbele sale, de vocea sa si inca astept sa ma trezesc din cosmar, sa il vad langa mine din nou.

Lumea zice ca timpul le vindeca pe toate, dar momentan eu contrazic acest lucru, pentru ca nu vad nicio imbunatatire in dorul pe care i-l port si in durerea pe care o simt de fiecare data cand ma gandesc la el. Poate timpul te anesteziaza si ajungi sa te gandesti la persoana pe care ai pierdut-o cu mai putina durere, insa lipsa ramane cu tine toata viata.

Stiu ca aceasta proba imi cere sa vorbesc despre o anumita experienta sau un moment care m-a marcat, insa din fericire, eu am o viata intreaga de amintiri alaturi de bunicul meu si nu vreau sa ma rezum la una singura. Nici 100 de pagini nu o sa imi fie de ajuns sa vorbesc despre lucrurile pe care le-am impartit sau pe care le-am facut impreuna, bunicul meu luand rolul de atata aproape din prima mea zi de viata. Fiind pensionar, a avut timp sa se implice in educatia mea si mi s-a dedicat trup si suflet. Ma asculta la lectii, mergea cu mine in parc, ma ducea la gradinita, ma lua de la gradinita. Pe masura ce anii au trecut, am inceput sa devin si eu mai independenta, dar asta nu a insemnat ca ne-am indepartat. NU:) Am mers in concedii impreuna pana la 20 de ani deoarece iubeam marea. Nu concepea sa nu mergem la mare si ii placea la nebunie sa stea la soare sau sa se plimbe pe mal. Daca as pune degetul pe un moment, nu neaparat marcant, dar de suflet, as pune pe plimbarile pe care le aveam cu el pe malul marii. Ma lua de fiecare data si imi placea atat de mult, pentru ca pentru mine el era eroul meu. Daca tataie pleca undeva, trebuia sa fie si Ramona cu el. Concediile impreuna ne-au apropiat extraordinar si au creat o legatura indestructibila.

39973405_1636830613110510_3955194215624867840_n

Cand eram la scoala sau facultate imi vizitam bunicii aproape zilnic iar in weekend ne alocam o zi pentru masa in 4. Era un ritual de al nostru, pe care il respectam intocmai. Mesele noastre impreuna reprezinta un alt moment important, sau aniversarile pe care neaparat trebuia sa le celebram in familie, unde ne era cel mai bine. Bunicul meu a fost alaturi de mine in toate momentele importante din educatia mea. M-a asteptat cu sufletul la gura atunci cand am iesit de la examenele de admitere la facultate, a fost la ambele festivitati de absolvire facultate, a fost chiar si in prima mea zi de facultate. Cand scriu aceste randuri plang, pentru ca a vrut sa fie langa mine mereu, chiar daca uneori varsta nu o mai cerea.

Ultimul moment marcant la care el a asistat a fost cununia mea civila. Desi am vazut ca nu s-a simtit bine, a stat pana la final si a incercat sa zambeasca, pentru ca stia cat de fericiti eram. Tin minte si acum, mi-a zis sa nu il uit, acum ca am o familie si trebuie sa ma dedic ei. Cum as putea sa il uit vreodata?:( La 13 zile dupa cununie, a plecat dintre noi, lasand in urma o tristete enorma, un gol de neastupat. Merg la el la cimitir din doua in doua saptamani si ii povestesc ce am facut si incerc sa il pastrez viu in amintirea mea. Cea mai mare frica a mea este ca ii voi uita vocea si ma fixez asupra unor replici pe care le avea doar pentru a mi-o aduce aminte cat de des pot.  Este extrem de greu, dar stiu ca el ma urmareste de sus si are grija de mine. Are steluta lui acolo pe cer si de fiecare data cand am nevoie sau cand imi este dor de el, ridic privirea spre cer si ii cer sfatul. Imi raspunde de fiecare data, pentru ca sunt sufletul lui, pe care il iubeste enorm.

Bunicul meu era un barbat sofisticat, cu stil si cu anumite pretentii. Intotdeauna iesea extrem de aranjat afara, se parfuma si avea grija sa se imbrace frumos. Cadourile pentru bunici nu lipseau la nicio sarbatoare, mai ales cadourile de zilele de nastere. Accesoriul de baza al bunicului meu era borseta de piele si din cand in cand, eu si bunica mea mai ii cumparam o borseta noua, pentru ca o uza repede pe cea veche. Le schimba foarte repede, dar se baza pe gusturile noastre si le folosea pe toate cu placere. Ultima lui borseta se afla si acum pe masa din sufragerie.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019, proba 4.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s